Nu mi-am dat seama cât de grea e limba română până acum câteva luni. Nasol e că e grea şi pentru vorbitorii nativi, nu doar pentru cei care o învaţă ca pe a doua limbă. Am ajuns deja să-mi pun următoarele întrebări: "Oare nu mai ştiu eu a vorbi corect? S-or fi schimbat şi regulile astea? Mă aflu într-un univers paralel, în care se folosesc exact pe dos regulile învăţate de mine?" şi tot aşa. De ce sunt atât de bulversată?!? Pentru că au început să apară din ce în ce mai des greşeli de neiertat, de neimaginat, de neconceput... La televizor, pe banda de jos a ecranului circulă ştiri şi exprimări dubioase, ori reporterii nu mai ştiu cum se conjugă nu ştiu ce verb, se pune virgulă între subiect şi predicat, se despart cuvinte care niciodată nu ar vrea să trăiască dezbinate şi aşa mai departe. Poate când vorbeşti eşti emoţionat, te precipiţi şi iese porumbelu'...dar nu când pui un afiş pe un bloc sau redactezi un text la un post tv sau dai un anunţ. Pe internet, barem, nu mai există limită la astfel de nenorociri, pentru că, nu-i aşa, oricine poa' să scrie acum pe unde are chef...
Cea mai mare problemă a românilor este, totuşi, plasarea cratimei. Cred că-i trec sudori reci pe cei care nu sunt siguri unde naiba ar trebui să fie cratima aia. E şi al dracului de greu!!! mama ei de cratimă! Am văzut într-un mare magazin un panou: "V-ă mai aşteptăm!". Am citit de curând într-o carte: "aducân-du-şi aminte"... mai zic? "sar putea"; "dute în pizda măti"; "mie greu"... unii parcă ştiu ei că ceva nu e în regulă şi pun cratima, dar unde nu trebuie: "ia-r trebui"... of, of, of.
Ca să nu mai pomenesc de celebrele: "am decât două ouă", deasemenea, mi-ar place, dar totuşi etc. Mă mai roade când văd verbul a vroi (eu vroiam etc): acest verb nu există!!! Ori zici: eu vream, ori eu voiam.
Am mai observat (nu: "mai am observat") o altă băşină de atitudine, scuzaţi-mi exprimarea, care mi se pare mai gravă decât simpla necunoaştere: folosirea greşită a unor cuvinte sau reguli doar ca să "protestezi" la schimbarea lor. Mă refer, desigur, la scrierea cu  în loc de Î. Aşa o fi: e o regulă tâmpită, inutilă şi nu ne îmbunătăţeşte viaţa cu nimic... da' dacă există, dacă aşa s-a hotărât... Nu ştiu cum să zic... dacă vrei să fie protest, după ce ai scris ce-ai avut de scris, pune şi tu acolo jos, undeva, o notă, un P.S., o explicaţie care să sune cam aşa: "Nu sunt un bou care nu ştie să scrie, ci un justiţiar al limbii române. Da, am scris intenţionat cu Î, pentru că nu-mi convine regula vostră de doi lei!!!" Că altfel nici nu are valoare micul tău protest. Eşti doar un bou care nu ştie să scrie.
Într-o postare viitoare o să am şi nişte poze, am văzut panouri şi anunţuri excelente cu greşeli. Astăzi am doar un link (use it when in doubt): http://dexonline.ro/corect.php (Dacă aveţi poze cu astfel de minuni, puteţi să mi le trimiteţi ca să le postez frumuşel acilişea pi blog - cristinagavrus@yahoo.com. Desigur, voi menţiona sursa.)
0 opinii:
Trimiteţi un comentariu