Valoarea lui, valoarea lui

Azi mă gândeam la un lucru: avem diverse nevoi, pe care le satisfacem în mod diferit. De-asta pentru unu' e mai important să fie cu familia acasă de sărbători decât pentru altul, de-asta unul vrea un mobil nou la fiecare două luni şi altul vrea doar să stea cu o carte bună în poală... În fine. Ideea mea pleacă de la CUM obţii un lucru.

Toată lumea spune că lucrurile obţinute uşor nu au valoare. Pentru că nu ai LUPTAT, pentru că nu te-a chinuit obţinerea obiectului /relaţiei/jobului etc. Dacă l-ai primit moca, te doare în fund, practic, şi îţi baţi joc mai uşor de el. Da' când te chinui 10 ani să avansezi în postul dorit, când plângi cu sughiţuri pentru că Gigel nu te vrea... parcă are valoare mai mare. Ai şi scop în viaţă, ai de toate! Şi când îl primeşti, îl preţuieşti de-i sar ochii din cap!!!!

Da' poate îl preţuieşti cam prea mult. Şi-ţi pui toate speranţele într-un singur lucru. Ce faci dacă-l pierzi? Desigur că doare infinit mai tare, poate atât de tare încât de doboară de tot.

Când văd astfel de îndârjire mă sperii. Pentru că nu vreau să îmi canalizez întreaga fiinţă spre un lucru, din mai multe motive. Unul din ele ar fi disperarea cu care ajungi să-ţi aperi "lucrul". Câte lucruri rele nu s-au întâmplat din cauza îndârjirii prosteşti? Unul din cele mai evidente ar fi Evul Mediu pentru mine, dar am făcut un salt prea mare în raţionamentul meu logic. Dar mi se pare un exemplu bun. Altele mici, vreţi?! Biiine, gelozie stupidă, refuzul de a arunca vechituri doar pentru că au costat mult acu' 50 de ani, "ambiţioşii de birou" care calcă pe cadavre ca să ajungă bine... mai am câteva, dar aţi înţeles.

Pe de altă parte, ştiu sigur că lucrurile primite gratis au valoare mai mică. Din punctul ăsta de vedere, doar! Nu pot aprecia câtă muncă se depune ca să-ţi iei o maşină, eu am primit-o de la ai mei! Şi nu mi s-a părut aşa mare chestie când am primit Tico-ul verde şi drăgălaş. Era normal! Aveam vârsta, aveam nevoie... Abia după o vreme am înţeles de fapt, cum e. Nu e "normal"! Şi am iubit mai mult maşina aia.

Da, e cu dus şi-ntors. Dar aş vrea tare mult să fie un echiibru permanent în minţile noastre: vreau să ştiu ce înseamnă să cumperi o maşină, dar fără să devin obsedată de treaba asta.

De ce e un obiect valoros? El e valoros ori în sine, ori pentru că îţi pasă, pentru că tu investeşti în el. Aşa că poate e mai bine să ştii exact DE CE e valoros un obiect. Asta ca să investeşti exact ce, cât, de ce trebuie. Dar pentru asta trebuie să minimalizezi puţin situaţia, şi oamenilor nu le prea place să facă asta, nu-i aşa? Sper să găsim toţi justa măsură, poate am fi cu toţii puţin mai buni. (şi se auzeau viorile în fundal... :D)