Văd mereu oameni în filme care spun: "Stop! Până aici! Acum mă voi schimba." Şi ies puţin la o plimbare prin oraş, se gândesc şi de a doua zi sunt altcineva. Mamă, cât îi invidiez! Cred că îmi spun în fiecare zi treaba asta! Nu că-i invidiez... :D Şi niciodată nu sunt în stare s-o fac. Şi scuzele mele sunt: "Da', mă, da' trebuie să fac un duş... să mă spăl pe dinţi... să mă îmbrac... azi e şi mai frig decât ieri... Ce fac, ies aşa de nebună pe drum? Nici n-am treabă pe nicăieri..." Mi se pare foarte amuzant. Se pare că tot viitorul meu depinde de un duş.
Şi încet-încet devii cel care nu este în stare să-şi ia soarta în mâini, cel care nu mai poate lua decizii. Pentru că nu te poţi urni de la fereastră.
Da, mi se pare amuzant până nu mi se mai pare chiar aşa... :) N-am făcut niciodată "plimbarea" aia. Mereu am luat deciziile în pripă, pentru că m-am gândit că nu plimbarea e importantă, ci decizia. Dar am ajuns într-un punct în care nu mai am inspiraţie, aşa că poate şi contextul contează la ceva.
stop... până aici... acum mă voi schimba
Şi încet-încet devii cel care nu este în stare să-şi ia soarta în mâini, cel care nu mai poate lua decizii. Pentru că nu te poţi urni de la fereastră.
Da, mi se pare amuzant până nu mi se mai pare chiar aşa... :) N-am făcut niciodată "plimbarea" aia. Mereu am luat deciziile în pripă, pentru că m-am gândit că nu plimbarea e importantă, ci decizia. Dar am ajuns într-un punct în care nu mai am inspiraţie, aşa că poate şi contextul contează la ceva.
stop... până aici... acum mă voi schimba
3 opinii:
ceea ce I was privire pentru, multumesc
Salut, te-ar interesa un schimb de link ?
blogul meu http://modaintop.blogspot.com
titlu : Moda in top
Dacă eşti de acord, trimite-mi un mesaj cu titlu şi şi adresa, toate cele bune.
Da, sa stii ca plimbarea aia de multe ori face diferenta. Si nu pe termen lung. Niciodata. Nu pentru omul normal care nu se transforma complet doar pentru ca asta ar fi un plotpoint bun in filmul vietii lui. La urma urmei, nu ne schimbam prea des (eu tind sa cred ca oamenii nu se schimba fundamental niciodata, dar asta e alta poveste pe care s-ar putea s-o nege chiar biografia mea). Dar plimbarea "Acum ma voi schimba!" e intotdeauna de bun augur. Iti curata mintea. Iti linisteste nervii, te calmeaza, devii atent la "detaliile importante din viata" (si devii constient de faptul ca esti constient de ele), ritmul mersului prin parc sau pe Magheru scade, incepi sa privesti oamenii din jur, complice si totusi voyeur, avand senzatia ca ii intelegi, dar ca esti altfel decat ei in momentul ala, mai "intelept", mai "impacat", incepi sa schimbi priviri cu ei, zambind din coltul gurii, incepi sa vezi porumbeii adunati la marginea baltilor, sa vezi un catel pe strada si sa ii zambesti si lui, sa vezi soarele, norii, galagia si linistea. Si sa te gandesti "Cate lucruri se intampla in jurul meu, in timp ce eu ma gandesc numai la drama mea de cacat! Ce impacat sunt cu tot... Bun, m-am calmat, sunt alt om, zambesc superior si totusi integrat in Univers si stiu ca ma schimb, simt ca ma schimb, sunt mai pozitiv, va fi bine, pana la urma... Sigur va fi bine, si de maine va fi altfel. Din acest moment, de fapt!" Si totul e minunat. [...] Apoi te plimbi pana la Universitate, treci prin Cisgimiu, o iei spre Splai, uf... ajungi la Unirii, stai 20 min la 104... parca impacarea si integrarea in Univers de duce naibii, parca mi-au obosit picioarele de la atat goddamn impacare si plimbare... Oy, vine 104!... [...] Am ajuns acasa. Uf! Lunga a mai fost plimbarea asta! Descaltza-m-as!... Ma scapa pipi si mi-e somn. ...De ce naiba am iesit la plimbare, de fapt?..?!... (the rest is history)
Trimiteţi un comentariu